Dictatura feminismului

România Culturală

Verso, Nr. 10 / 16-31 ianuarie 2007

Dictatura feminismului

 Vlad Mureşan

Nu intra în obiectivul acestei critici feminismul auroral, cel care cerea abolirea legilor discriminatoare, acordarea concediului de maternitate, o competitie egala cu barbatii, cel care lupta contra violentei domestice, a hartuirii sexuale, deci cam tot ceea ce bunul simt, chiar în lipsa unei educatii ideologice vigilente, acuza în mod spontan.

Dar: 1. reeducarea ereticilor, 2. standardizarea limbajului, 3. politia gândirii, 4. remodelarea mentalului prin inginerie sociala (monitorizata de o nouaideocratie feminista luminata care nu mai spala haine, dar spala creiere), 5. confiscarea feminitatii de catre o elita revolutionara care decide în numele femeilor reale ceea ce este progresist (cariera) si ceea ce este reactionar (familia), sau 6. asocierea feminismului cu propaganda pro-avort (sinteza libertariana contradictorie, unde o libertate sacrifica pe alta), acestea verifica legea hegeliana a conversiei libertatii anarhice în teroare.

Sintetic: acel feminism care sub pretextul eliminarii discriminarilor informale, trece de la critica normelor aberante la normativizarea intensa a libertatii celorlalti (legiferare prohibitiva sau chiar onerativa), trezeste luciditatea la sarcina ei disociativa, pentru a desolidariza emanciparea femeii de dictatura feminismului.  

Noua inchizitie feminista în curs de institutionalizare (prin etatizarea ideologiei la care aspira toti „eliberatorii��? spetei umane) joaca aceeasi farsa cu alti actori, farsa totalitara a libertatii, „parodia binelui��?. Femeile cred ca cele care raporteaza totul la femeie sunt neaparat de partea binelui. Dar fapta însasi tradeaza vorba.

Aporiile feminismului

Problema naturii feminine este pusa azi în cauza. Sa sesizam ca cele care neaga existenta unei naturi feminine si-au dat tocmai numele de feministe... Ele vor sa dovedeasca ce contingenta este aceasta natura feminina, dar nici prin cap nu le-ar trece sa renunte la demnitatea lor ...feminina.

Prin urmare: sau exista ceva feminin ferm si „esential��? care confera demnitate si merita aparat, sau nu exista asa ceva, si atunci de ce sa mai aparam o feminitate construita de sovinismul patriarhal? La limita, pentru a iesi din menghina contradictiei lor interioare, feministele mai pot sa spuna doar ca nici o diferenta de principiu nu exista între barbati si femei:.. Atunci de ce ne revoltam ca traim într-o lume a barbatilor ? Pentru ca nu ne lasa sa fim ca ei ? Atunci de ce mai vrem sa fim ca „noi��?, femeile?  

În acest caz, nu mai are rost sa vorbesti despre dreptul femeilor de a-si construi ce identitate vor ele – e de ajuns sa spui ca orice om poate sa-si dea identitatea visurilor lui. Apararea demnitatii femeilor este inclusa în apararea demnitatii umane. Este de ajuns sa fii om pentru a nu accepta discriminari aberante.  

Câta vreme feministele vor milita pentru drepturile femeilor, nimeni nu le va crede ca nu exista diferente între ele si barbati. Nu poti sa îti afisezi diferentatocmai pentru a-i obliga pe ceilalti sa accepte ca esti identic cu ei... Asadar diferenta exista atâta vreme cât feminismul exista ca voce a acestei diferente.

Diferenta nu este sociala.

Impactul sexualitatii organice asupra personalitatii nu este însa colateral. Distinctia sex/gender (sexul e dat, genul e facut – axul feminismului radical) este expresia unui idealism angelic, care crede ca spiritul nostru este complet neutru la corp, sau ca structura noastra corporala (chiar daca nu determina personalitatea), nu atesta nimic din specificul ei. Acest lucru este evident din faptul ca cele mai sonore nume ale feminismului s-au gasit sa-si afirme feminitate tocmai împotriva propriului lor trup (de la de Beauvoir, pâna la radicale recente, multe feministe au scos o adevarata ideologie din esecul unei psihoterapii: „Sexul e crucea pe care femeile sunt crucificate...Sexul nu poate fi definit decât ca un viol universal��? – Hodee Edwards.)

Dar sexualitatea nu este doar o functie diferentiata, precum functia digestiva, ci imprima criptic o viziune originara asupra lumii. Lumea descoperita prin ochii unei femei are accente diferite de lumea contemplata prin ochii unui barbat, desi exista structuri inteligibile imune la orice determinism de gen.

Faptul de a apartine unui astfel de determinatii te someaza:  sau la asumarea ei, sau la lupta disperata de a te sustrage unei decizii oarbe a dictaturii cromozomiale (si a suprastructurilor culturale edificate peste aceasta).

Separatia barbat-public (public male), femeie-privat (private woman), monopolul domestic al femeii – arondata la ce e cald, umed, moale (Maria Gimbutas),  respectiv monopolul politic al barbatului - arondat la ceea ce este sec, rece, tare. Barbatul – intelect, spirit, creatie; femeia – pasiune, natura, procreatie.

Orice om cu o minima (anume) experienta poate sa îsi imagineze cum ar fi ca barbatul sa fie cald, umed si moale,  iar femeia sa fie rece, seaca si tare... Dar sa vedem ce fel de epistemologie este necesara pentru a rasturna lumea cu fundul în sus.

           

Elemente de epistemologie feminista.

Într-o societate andromorfica, o falofilie refuzata naste o falofobie asumata.  Ca si în marxism, resentimentul creeaza o ideologie „stiintifica��?. Astfel, misandria îsi face o epistemologie proprie. Principiul cardinal al feminismului este: realitatea, inclusiv cea de gen e socialmente construita: nici o suprastructura intelectuala nu e libera de infrastructura de gen. Consecinta acestui principiu este generalizarea sofismului ad hominem. Epistemologia este astfel alcatuita încât nimic din ce au creat vreodata barbatii nu este „neutru��?, deci adevarat. Ceva este masculin, deci este eronat.

1. Sulamith Firestone (The Dialectic of Sexes)  si Simone de Beauvoir (Le seconde sexe) refuza natura, functia reproductiva, ce ar trebui depasita prin mijloace tehnice de procreatie (si ar fi, în plus, o tradare sa nasti tocmai...un barbat !). Simone de Beauvoir condamna rolul matern. Carol McMillan (Women, Reason, Nature), pe de alta parte, le acuza ca sunt sexiste, pentru ca accepta creatia, stiinta, (valori patriarhale) si cere, din contra, reaprecierea rolurilor traditionale ale specificului feminin (de mame si sotii). Discursurile feministe au în comun o alianta negativa ginocentrica. Dar nu au decis exact ce revine propriu-zis feminitatii. Barbatul, cu oricine ar fi de acord, este parte a unui consens misogin solid, pentru ca e barbat si nu are, desigur, origini sanatoase, fiind un „inamic de clasa��? inconturnabil.

2. Androginia, mai spun doctrinarele, ar fi idealul feminist: „ideal umanist, care elibereaza barbatii si femeile din sistemul de roluri de sex��?[1] Fals ! Androginia vizeaza unitatea mistica a complementaritatii erotice, unde specificul este conservat în unitate. Feminismul are, din contra, un ideal hermafrodit. Hermafroditul nu este decât un bastard empiric avortat al sublimului androgin transcendental, o sinteza monstruoasa ambigena într-un singur (nefericit) individ. De aceea ele impun o educatie uniformizatoare fetelor si baietilor, tratând identic persoane diferite, într-un egalitarism arhetipal care reia, la alt nivel, egalitarismul social nivelator.

3. Dupa ce femeile s-au emancipat tocmai prin apelul facut la ratiune, la obiectivitate, s-au gasit radicalele care sa suspecteze ca în spatele oricaror „cerinte transcendentale��? se afla doar „experienta unui numar redus de oameni, dintre care majoritatea sunt albi, barbati si occidentali��?. Una dintre ele, sustine, ca modus ponens însusi e o creatie patriarhala. Alta ca  tocmai silogismul aristotelic care desparte forma de materie ar trada un mod ierarhic de gândire (materia deriva din mater). Astfel, accentul logic pe forma discrimineaza si subordoneaza femeile[2]. Altfel spus, ele vor materie fara forma, adica haos si lipsa de abstractie, deci de gândire - pe care chiar ele o despart de feminitate. Dar daca spui ca toti marii matematicieni, filosofi si fizicieni au fost barbati, te acuza de sexism si evoca secole de asuprire. Iar daca spui silogism, acuza din nou oprimarea materiei (femeii) de catre forma (barbatul). Orice ai face, retorica victimei a dat deja verdictul.

4. Asa cum comunistii au sesizat faptul ca pâna nu dezradacinezi religia din sufletul omului, el va continua sa ramâna o persoana dificil de aliniat în sisteme panoptice numerizate, tot astfel feministele au realizat o biblie feminista, pentru ca subversiunea identitara sa se petreaca la straturi ultime ale fiintei, inventând o un dumnezeu schizofren (tatal/mama noastra care esti în ceruri), numai bun pentru proletarul hermafrodit  care îsi face idoli dupa chipul si asemanarea sincretismului sau genetic sau psihic.

Pentru feministe, Freud este un misogin. Dar discursul lor viriloid, setea lor mimetica de a fi întocmai ca barbatii, si cu nimic mai prejos, confirma tocmai celebra „pennis envy��? despre care vorbeste Freud...

Elemente de politologie feminista.

Feminismul este o structura marxista, unde raportul  de oprimare burghez/proletar e simplu substituit cu cel barbat/femeie. Teza feminismului marxist radical împotriva celui moderat liberal este ca eliberarea formala nu e totuna cu eliberarea reala. Principiul de baza al feminismului radical este : totul e politic, nu exista nimic „inocent��?, cu atât mai putin filosofia unde se decid marile reprezentari. Ca atare, si  ceea ce e personal, este politic. Este sarcina actiunii statului întemeiate pe revelatiile ideocratiei gender studies, sa reconstruiasca genul. Acest lucru se va realiza prin proceduri etatizate, monitorizate profesioniste dedicate cauzei. Ca si socialismul care dorea abolirea diferentelor de clasa, rasa sau gen...

1. Familia este carcerala, cariera este emancipatoare. Ca si pentru marxisti familia este reactionara, iar functiile ei trebuie delegate statului, pentru a scoate copii de sub influenta parintilor reactionari : „Pentru ca acestia vor fi în mâinile unor asistenti profesionisti sanatosi din punct de vedere politic. Literatura feminista era plina, în anii 80 de exemple despre cât de minunat functioneaza acest lucru în Uniunea Sovietica. Ceea ce pot profesionistii realiza este sa rada vechile diferente sexiste de gen, socializând copiii în mod diferit. Daca tot ceea ce suntem e doar efectul socializarii, atunci trebuie sa educam copiii în cel mai bun mod posibil, anume prin cei care cunosc cel mai bine. Iar acestia vor fi acei favorizati politic, auto-desemnati si dotati cu o fanfara suficienta. Socializarea ar fi astfel o veritabila îndoctrinare (…) Acest lucru nu lua în seama faptul ca majoritatea oamenilor vad în familie sensul vietii lor, gasirea si nasterea celor mai apropiate fiinte posibile (..) O cariera viza de fapt asigurarea unei pâini, iar sensul vietii era sa ai o casa, copii si timp sa petreci cu ei, si lucrând la proiectele personale, sa-i vezi crescând alaturi de tine��?.[3] Dar nu este treaba statului sa impuna legi în interiorul familiei, sau sa eticheteze unele ideologii iesind din neutralitatea civica a legii, ca fiind sanatoase si favorizate. Isteria minoritara aspira de a confisca statul idealmente neutru, pentru a-l angaja în serviciul agendei lor parohiale.

2. Dar: „a oferi politicului vechea putere a familiei echivaleaza cu revenirea la vechiul principiu al tribalismului. Acesta e punctul cheie al feminismului[4]. Sloganul „personalul este politic��? întrupeaza aceasta conexiune, fiind plin de un mostruos si teribil pericol. Daca în democratie personalul este separat de politic, pentru ca familia e separata de  piata, abolirea familiei expune intimitatea oricaror forte politice, orice ideologie ar veni la putere. Asta dizolva spatiul privat si introduce controlul  politicul nu doar asupra a ceea ce face individul, ci si asupra a ceea ce el gândeste, doreste si simte (...)Aceasta îmbratisare comunitara evoca matriarhatul psihanalitic al lui Jung, Teribila Mama ce devoreaza individualitatea pentru confortul inconstientului. Aceasta e nostalgia oricaror forme de tribalism. Nostalgia feminista a matriarhatului îsi poate gasi expresia în certitudinile calde ale totalitarismului��?. Daca statul este confiscat de o Viziune Corecta, atunci „e timpul sa marturisim crimele politice si sa imploram reeducarea de la cei mai iluminati. Acest fel de viata este tolerabil doar pentru ideologi si zeloti fanatici. Nu este treaba politicului sa determine fapte biologice. Tocmai, e natura democratiei de a ignora diferentele dintre persoane, indiferent de sursa lor. Ceea ce fac ele va fi determinat de libera concurenta��?[5]. Ca si pentru Lenin, care spunea ca dreptul comunist nu accepta distinctia public-privat, feministele creeaza pârghii statele de ingerinta inima domeniului privat, familia.

3. E important sa educam cetatenii sa respecte dreptul tuturor la o competitie egala. Dar daca statul intervine cu o optiune în aceasta lege a liberei concurente, sub pretextul antidiscriminarii el va opera discriminari pozitive. De la discriminarea informala a femeilor se va trece la discriminarea  formala a barbatilor, deoarece sensul concentrationar al presiunii simbolice feministe este unul dictatorial: barbatii, inamicii sunt suspectati si monitorizati în scoli, universitati si institutii. Activisti (gender monitors), echivalenti cu comisarii sovietici sau secretarii de partid, sunt introdusi în viata publica, unde nu fac altceva decât sa supravegheze, sa dea amenzi sau avertismente. Însasi prezenta acestor gender monitors este expresia legalizarii unei prezumtii de vinovatie (desi orice democratie începe cu prezumtia constitutionala de nevinovatie). Este acuzat, anterior oricaror imputari individualizate, un imaginar androcentric colectiv. Si, prin participatie, toti barbatii nevinovati la nivel individual devin brusc vinovati la nivel colectiv. În esenta suntem vinovati pentru ca suntem barbati, deci inamici de clasa. Badaranul care loveste femeia confirma culpa. Barbatul care nu o loveste nu a ajuns înca sa confirme culpa, dar este oricum virtualiter (deci deja) vinovat. Culpa difuza este o creatie ideologica dictatoriala care vrea sa traga la raspundere pe cei carora nici o vina nu le poate fi personal imputata. Dreptul penal articuleza culpa doar ca sinteza a factorului intelectiv si a celui volitiv. Numai dreptul totalitar începe cu prezumtia de vinovatie (fie ea de clasa sau de gen).

4. Strategia reeducarii feministe, slujita de politia gândirii corecte (guideline for sexist language)[6], este expresia deviata extern a unei vacuitati resentimentare, însetata de victime, si care întinde pânze seducatoare precum paianjenul (mostru feminin), pentru prada sa. Orice dictatura începe, asa cum stim de la Orwell, cu instaurarea unui newspeak. Noile prohibitii lingvistice ascund prohibitii intelectuale. A nu putea sa spui ceva decât asa cum dicteaza legea revine la a nu putea spune ceva asa cum dicteaza gândirea oficiala. Nici macar arta nu va scapa de acest „realism feminist��?  care va filtra sever orice remanenta patriarhala (adica toata istoria artei), în acelasi timp în care va premia orice opera corecta ideologic.

Stapâna si sclavul

Opera lui Hegel este în multe privinte profetica. Mai degraba decât „depasite��?, cele mai profunde reflexii ale lui Hegel au divina proprietate a bumerangului: o logica ciclica inevitabila, în care cu cât arunci ceva mai departe, cu atât mai implacabil revine. Acest lucru e valabil atât pentru Marx, cât si pentru postmoderni sau feministe. Hegel este nemesis-ul tuturor utopismelor.

Celebra dialectica a stapânului si sclavului este sursa de inspiratie a  marxismului, feminismului, si postcolonialismului. Toate au în comun o întelegere resentimentara unilaterala. Efortul lui Hegel se centreaza pe sesizarea raporturilor ascunse din structura dominatiei. Sensul adânc al acestei geniale analize vorbeste despre autentica si inautentica eliberare din lanturile unei samavolnicii.  Lectura lui Marx a dovedit o cecitate echivalenta cu o instigare la genocid. Daca Hegel vorbeste despre un hipercub, tot ce a înteles Marx a fost un patrat, adica o întelegere specifica adevaratului om-unidimensional, ideologul (opus filosofului). Tot ce a înteles Marx a fost ca un stapân a terorizat dintotdeauna un sclav, si ca ceasul izbavirii trebuie sa sune. Orwell însusi a vazut mult  mai departe, si anume ca sclavul care nu se elibereaza interior este doar un viitor dictator.

Hegel arata ca stapânul, a carui libertate exterioara striveste libertatea exterioara a sclavului, nu câstiga, tocmai de aceea, eliberarea interioara, dezvoltând o heteronomie infantilizanta. Invers, tocmai libertatea exterioara nula a sclavului, poate declansa eliberarea lui interioara reala.

Ceea ce este funest în ideologiile revoltei oarbe este pierderea din vedere a eliberarii interioare, care nu este deloc solidara cu ruperea lanturilor fizice. Tocmai pentru ca eliberarea nu este autentica, vechii sclavi devin noii stapâni. Oprimatii devin opresori, sclava devine stapâna. Rotatia termenilor raportului nu schimba raportul însusi. Revolutia este tocmai aceasta falsa rotatie a termenilor care conserva raportul unilateral de dominatie. Egalitarismul ascunde o contra-diferentiere, o dictatura a proletariatului. Exproprierea expropriatorilor vesteste astfel oprimarea opresorilor. Demolarea patriarhalismului vesteste instaurarea dictaturii matriarhale.

Nu întâmplator, doar într-o civilizatie de ereditate crestina, cultul marianic a umanizat patriarhalismul de tip abrahamic, facând posibila (doar aici în Occidentul alb si andromorf) chiar aparitia ideeii moderne de demnitate feminina.

Demolând astazi idealul feminitatii marianice, feminismul vrea sa trezeasca în femei latura devoratoare si vindicativa a Dianei, proliferarea tentaculelor feminoide, care nu vor fi satisfacute decât atunci când barbatul a devenit sclavul capriciilor contingente ale femeii: „Scopul este o instructie în vederea unei razbunari corecte. Calea razbunarii este foarte feminina – foarte enigmatica si foarte rea��?[7].

Libertatea vine din interior

Daca ele vor tot ceea ce au si barbatii, nici mai mult, nici mai putin, simpla reeducare sociala nu ajunge. Ea trebuie completata cu o reprogramare genetica si arhetipala care sa spulbere heteronomia cromozomiala si structurile spirituale de adâncime ale propriei persoane.

Dar, de ce o femeie, dotata cu tot ceea ce un  barbat poseda, sa mai tina cu dintii de „specificul��? feminin, oricum o proiectie androcentrica pe care nu a decis-o ea ? Prin urmare, masculinizarea trebuie sa fie solidara cu defeminizarea (pentru ca nu androginul e vizat, desigur, nu o comuniune cu porcul sovin cu care împarte, din pacate, esenta umana).

Nu am vazut nici o feminista care sa fii ajuns însa la profunzimea libertatii interioare. Exista însa nenumarate femei care simt ca asumarea de sine produce o libertate mai adânca decât o ura de sine cancerigena. Împacarea cu datul propriu evita angajamentul proiectiv, care fragmenteaza fiinta femeii în vocatii martiale unilaterale. Adevaratele femei stiu ca pretul pentru o cariera nu poate sa fie familia însasi.

Libertatea pe care o revendica feministele ele este întotdeauna raportata la barbat, deci exterioara. Daca s-ar ceda spontan toate libertatile cerute, feministele ar ramâne brusc suspendate în gol, dar tot atât de neîmplinite -  Pentru ca înainte sa fim femei sau barbati suntem persoane. Si la acest nivel, nici barbatii, nici femeile nu pot primi nimic din exterior daca nu si-au recâstigat interiorul. Retorica isteroida (anarho-stângisto-feminista) tradeaza realitatea ca sarcina unui razboi interior cu limitele proprii este proiectat într-un razboi exterior cu limitele celuilalt. Iar dorinta de a-l rezolva (reeduca) pe celalalt, demasca dezertarea din sarcina de a te rezolva pe tine însuti.

Structuri inamovibile

1. Exista limite de principiu ale oricarui constructivism: daca existenta precede esenta, care este autodonata atunci suntem ceea ce rezida în libertateanoastra sa fim.  Femeia Simone de Beauvoir aplica aceste analize ale barbatului Sartre în serviciul unei deconstructii a polaritatii sexuale fundamentale. Dar aceasta facultate de a ne dona esenta presupune ca noi suntem un vid perfect si infinit, o tabula rasa nu doar intelectual vorbind, ci si la nivel arhetipal si biologic, vid de la care pornind, totul poate fi (re)determinat. Suntem un hardware fara nici un software, o tabula rasa arhetipala, nu doar categoriala.

2. Pentru zilele noastre, o astfel de viziune pare „naturalista��?, biologista. Dar termenul mai general este : „esentialista��? (lozinca, mai mult decât concept). Dar nu mai departe decât în genetica, aflam confirmari decisive împotriva oricarei isterii (boala preponderent...feminina)  marxisto-feministe : anume, în actul reproducerii, femeia pune la dispozitie formula cromozomiala xx, pe când barbatul pe cea xy. Altfel spus : barbatul detine, la nivelul informatiei genetice, principiul diferentei sexuale, adica sexul viitoarei progenituri. Adica, barbatul in-formeaza, femeia este in-formata (formatata). Barbatul determina, femeia primeste determinari. Genetica este aristotelica si arhetipal-arhaica. Inchizitia feminista poate sa-i arda pe rug geneticienii eretici, sau sa opereze o inginerie genetica pentru a produce femei angiosperme (cu samânta inerioara), orice pentru a nega ceea ce i-a fost dat.

Dar:

Libertatea noastra nu precede fiinta noastra, ci deriva din ea. Mult mai important , în vederea libertatii, este sa ne întrebam : ce nu putem schimba în noi, ce este transcendental inamovibil în noi, care este fiinta noastra cu adevarat ? - si astfel vom fi ajuns la esenta pe care o credeam sublimata în proiectiile culturale. Orice libertate care nu deriva din autentica asumare a fiintei noastre este o minciuna.

Observam ca noi nu suntem fiinte infinite, ca nu ne putem da infinite determinatii. Omul nu are o plasticitate infinita, fie el barbat sau femeie. Omul este deja determinat, deoarece este finit. El poate atinge un nivel de constiinta în care sa realizeze ca este mai întâi persoana, dincolo de etnie, sex sau vocatie. Venim pe lume într-un anumit fel, nu suntem fiinte protoplasmatice. Dar libertatea autodeterminarii noastre nu este infinita pentru ca fiinta noastra nu este infinita. Si face parte din determinatia noastra originara sa fim parte barbateasca si parte femeiasca.

(În ceea ce-i priveste pe barbatii feministi -un fel de catei de companie ideologica ai damelor si care cred ca feministele au nevoie de catei în loc de barbati adevarati-, nu pot spune decât ca le lipseste ceva esential din „specificul masculin��?...).

---

[1] Mihaela Frunza, Ideologie si feminism, Limes, 2004, pg. 20.

[2] Cit. în Andrei Cornea, Turnirul khazar. Împotriva relativismului contemporan, Ed. Polirom, 2003, pg. 177, unde se realizeaza si o riguroasa dezasamblare a acestei isterii pseudo-analitice.

[3] Kelley L. Ross, Gender Stereotypes and Sexual Archetypes, www.friesian.com

[4] Care a început deja sa “corecteze��?  prin politici (re)educative “prejudecatile��? cu care vin copiii din familie.

[5] Kelley L. Ross, idem.

[6] Vezi Guidelines for Non-Sexist Use of Language, Virginia L. Warren, Proceedings and Adresses of the American Philosophical Association, February 1986 (Vol. 59, Number 3, pg. 471-482).

[7] Feministele Bernstein si Kreis în Tagesspiegel, 26.03.1997.