"Pe
ce se bazează în prezent familia? Pe capitalism adică pe achiziţia de
proprietate privată... Burghezul vede în soţia sa nimic decât producţie" -
- Manifestul Comunist
Bătălia pentru schimbarea Căsătoriei 1.0 începe cu Declaraţia Sentimentelor în 1848. Declaraţia sentimentelor este "startul oficial" al feminismului ca mişcare. Alte două lucruri s-au întâmplat în acel an. Primul este că 1848 a fost anul revoluţiilor în întreaga Europă când multe naţiuni au sucombat ideologiilor reformatorilor liberali iar politicienii au început să schimbe radical forme de guvernământ în timp ce progresul tehnologic a schimbat radical viaţa claselor muncitoare. Gândirea socialistă se simţea puternic în aer fiind aproape coaptă.
Al doilea este reprezentat de lansarea de către Karl Marx a revoluţionarului Manifest Comunist în care, şi asta este important de reţinut, el începe manipularea dialectică pntru prima dată. "Istoria tuturor societăţilor de până acum este istoria luptelor de clasă". Cum ? Este adevărat ? Marx declara o anti-thesis pentru a începe un argument dialectic.(Nu este posibil ca istoria tuturor societăţilor să fie istoria luptelor de clasă).
Asta se întâmplă şi în Declaraţia sentimentelor întocmai. Iată cum Elizabeth Cady Stanton îşi începe lista:
" Istoria umanităţii este o istorie de repetate lovituri şi uzurpări din partea bărbatului la adresa femeii, având ca obiectiv direct stabilirea unei tiranii absolute asupra ei."
Vedeţi asemănarea cu declaraţia de mai sus a lui Karl Marx din Manifestul Comunist? Este pur şi simplu neadevărat şi este o întreagă gamă de factori pe care ea nu îi ia în seamă. De fapt este într-un mod atât de ridicol de greşit încât nimeni nu ştie nici măcar dacă ar merita combătută.
Este ca şi cum ai spune că soarele se află pe fundul oceanului.Dar miza nu era reprezentată de adevăr. Miza era să se prezinte o antiteză la teză pentru ca procesul manipulării dialectice să poată începe.
Mai sunt adăugate încă 16 puncte după această declaraţie. Toate sunt fie declaraţii false în sensul că nu iau în considerare o mare sumă de factori (sunt doar adevăruri relative) fie simple declaraţii false întrutotul.
Să dăm exemple. Punctele de la 1 la 4 sunt despre vot şi cum bărbaţii au împiedicat femeile să voteze prin constituţia societăţii în care trăiesc. Dar 99,99% dintre bărbaţi nu aveau nimic mai mult decât femeile de spus în ea (doar 55 de delegaţi fuseseră prezenţi la Convenţia Constituţională) - şi totuşi TOŢI bărbaţii sunt de vină. La punctul 4 ea declara că dreptul de vot este primul drept al unui cetăţean. Iarăşi ceva strident de neadevărat. Bărbaţii nici nu aveau sufragiul universal în 1848 iar dreptul de vot nu era garantat niciunde.(Bărbaţii albi fără pământ nu au primit sufragiul decât abia în 1856 iar bărbaţii non-albi abia în 1870). Drepturile tale se presupune a fi garantate indiferent cum votează majoritatea, vă amintiţi? Iar părinţii fondatori ai Statelor Unite nu au menţionat nicăieri de "democraţie" atunci când au creat o REPUBLICĂ (condusă de lege şi nu de votul sentimental). Şi fiecare punct din Declaraţia Sentimentelor este clădit pe logica aceasta sucită.
În ceea ce priveşte subminarea căsătoriei aceasta se face de la punctul 5 la punctul 8.
5. Bărbatul a făcut femeia, dacă este căsătorită, moartă din punct de vedere civil.
6. El a luat de la ea toate drepturile de proprietate , chiar şi salariul.
7. El a făcut-o din punct de vedere moral o fiinţă iresponsabilă, odată ce ea poate comite multe crime fără a fi pedepsită, prevăzând ca acestea să fie făcute în prezenţa soţului.În legământul căsătoriei ea este obligată să promită supunere soţului ei, el devenind, cu intenţie şi premeditat, stăpânul ei - legea dându-i puterea de a o lipsi de libertate şi de a-i administra pedepse.
8. El a alcătuit în aşa fel legea divorţului ,de la care să fie motivele divorţului până la cui să îi fie acordată custodia copiilor, în întregime fără legătură cu fericirea femeii - legea, în toate cazurile, fiind bazată pe falsa supoziţie a supremaţiei bărbatului şi punând toată puterea în mâna lui.
Punctul 5 este evident nu atât un punct în sine ci mai degrabă o introducere în explicarea antitezei ei pentru următoarele 3 puncte.
Punctul 6 reclamă un abuz pe care bărbaţii l-au săvârşit împotriva femeii, deşi legile de care ea vorbeşte au fost create specific pentru beneficiul femeii în contractul de căsătorie. Nu era posibil pentru soţi
să deţină proprietăţi independent unul de celălalt. Decum intervenea căsătoria toate proprietăţile treceau pe numele soţului. Era gândită aşa deoarece femeile au tendinţa hipergamică de a se mărita cu un soţ cu mai multe resurse decât ele. Vasta majoritate a femeilor "urcă în sus" atunci când se mărită. Foarte, foarte, foarte puţine femei "coboară în jos" atunci când aleg un partener pe termen lung chiar şi în zilele noastre. Ceea ce această lege a reuşit să facă a fost să combine mai marea bogaţie financiară a bărbatului (în 99 % din cazuri) cu acea mult mai mică bogăţie a aproape tuturor femeilor care se căsătoreau. Vedeţi, dacă femeilor li se permite să deţină bunuri în afara căsătoriei atunci şi bărbaţilor ar trebui să li se permită la fel. Şi dacă aşa ar sta treaba majoritatea soţiilor nu ar fi capabile să beneficieze din plin de productivitatea soţului şi de bogăţia creată. Este o minciună crasă să descrii asta ca un act de tiranie şi opresiune împotriva femeii. Oricum , reuşeşte să pornească dialectica şi sfârşeşte prin a concluziona că acest legi sunt perimate - conducând la subminarea căsătoriei văzută ca un "singur trup".
Punctul 7 este greu de transformat într-un "caz" de opresiune a femeii de către bărbat. Hai s-o spunem p-aia dreaptă! Tu încalci legea iar eu fac puşcărie pentru tine este eu te "oprim" pe tine?
Aruncaţi o privire la modul în care acest om îşi oprimă soţia:
Sends Husband To Jail To Aid Suffrage Cause -- The MilwaukeeJournal, Sept. 21, 1912
"Doamna Mark Wilks al cărei soţ este în puşcărie deoarece ea refuză să-şi plătească taxele, este văzută ca descoperitoarea unei noi şi formidabile arme pentru sufragete. Sufragetele sunt, în general. femei cu proprietăţi şi vor urma exemplul doamnei Mark Wilks imediat, se spune.
Planul va funcţiona doar în cazul soţilor ale căror soţii au venituri din surse independente şi nu în cazurile în care soţii plătesc taxe pe venitul soţiei. Unii soţi, ca şi Wilks, nu au destui bani să plătească taxele soţiilor lor.Cât despre soţii sufragetelor care totuşi pot plăti se aşteaptă din partea lor să nu o facă. Astfel , în scurt timp, o mare parte din soţii englezi ai sufragetelor vor fi după gratii.
Conform legii proprietăţii în cazul femeii căsătorite un soţ nu are nici un drept asupra proprietăţii sau veniturilor soţiei.Însă conform legii fiscale el este responsabil pentru taxele ei. Dacă taxele nu sunt plătite, soţul, nu soţia, este închis. Doamna Wilks a refuzat să plătescă taxele aferente veniturilor ei - 185 dolari, iar soţul ei a fost închis. El îşi va petrece restul vieţii în închisoare doar dacă nu cumva doamna Wilks se răzgândeşte şi îşi plăteşte taxele sau dacă legea se schimbă. În libertate era profesor în Clampton."
"La mijlocul secolului al nouăsprezecelea se înregistrau doar câteva mii de divorţuri anual iar divorţul costa soţia copiii şi carnetul de cecuri al soţului Această stabilitate familială a început să se erodeze în momentul în care tribunalele vremii, sub presiunea tot mai puternicei mişcări feministe, au început să acorde custodia copiilor mamei" -- Daniel Amneus, The Case for Father Custody,
p360
"Între 1870 şi 1920 rata divorţurilor a crescut de 50 de ori ajungând ca în 1924 una din şapte căsătorii să se închei prin divorţ" -- James H. Jones, Alfred Kinsey: A Public/Private Life (New York: W. W. Norton, 1997), p.292.
Problemele legate de căsătorie şi divorţ din ziua de azi pleacă de la argumentele dialectice ale sufragetelor introduse acum un secol şi jumătate în urmă, care au subminat anticul contract de căsătorie care ţinuse mariajul puternic şi rata divorţurilor scăzută constant de-a lungul istoriei civilizaţiei vestice. Asta a însemnat o lovitură mult mai puternică decât au reuşit al doilea val de feministe cu legea divorţului din vina nimănui.
Cum au reuşit sufragetele să schimbe în mod dialectic custodia? Ei bine, nu s-a întâmplat deodată, ci prin mici, dar din ce in ce mai mari "concesii" făcute de societate pentru potoli ţipetele sufragetelor. În cele din urmă totul s-a transformat în Doctrina Anilor Tandri. Aici găsim şi începutul Doctrinei Interesului Superior al Copilului (ceva ce este pur relativ, în timp ce legile custodiei sunt exacte şi absolute) şi ne lovim de ele de atunci. Legea britanică a custodiei copiilor deja dădea judecătorilor puterea să treacă peste drepturile custodiale ale tatălui în anumite circumstanţe, în particular în acordarea custodiei mamei pentru copiii sub 7 ani. În 1873 Parlamentul a extins această reglementare la 16 ani, subminând efectiv şi ceea ce mai rămăsese din drepturile custodiale ale tatălui (în unele state vârsta era de 13 ani). Această stare de fapt a fost cunoscută drept Doctrina Anilor Tandri şi deşi a apărut în Marea Britanie s-a răspândit rapid în întreaga lume mulţumită faptului că Imperiul Britanic era la apogeul puterii şi întinderii sale la sfârşitul secolului 19. Doctrina Anilor Tandri a fost folosită şi în statele unite ca principal reper în motivarea şi acordarea drepturilor custodiale.
Deoarece restul de puncte rămase din Declaraţia Sentimentelor nu se adresează specific chestiunii tratată în articolul de faţă (ci au legătură cu taxele pe proprietate, locul de muncă, educaţie şi religie/moralitate) nu vom mai intra într-o cercetare amănunţită a lor ci ne vom limita la a constata că majoritar aceste argumente sunt fabricaţii sau jumătăţi de adevăruri menite să servească drept pretexte, amorse ale manipularii dialectice.
Notă:
Se întinde o lungă perioadă de timp între sufragete şi al doilea val de feminism. Mulţi oameni le percep mişcări complet diferite. Oricum, vă putem asigura că din perspectiva marxistă ele urmăresc aceleaşi scopuri. (Acest lucru se aplică şi altor arii ale societăţii deasemenea, cum ar fi votul şi efectul sufragiului universal asupra structurii guvernării).
Reţineţi că mişcarea sufragetelor a atins maximul după Primul Război Mondial, în timpul frumoşilor ani '20 - un timp al abundenţei când societatea îşi putea permite uşor ideologii feministe. Când Marea Depresiune a lovit, urmată îndeaproape de Al Doilea Război Mondial, Vestul a trecut prin timpuri extrem de grele şi au fost femeile înşile care s-au opus în mod deschis feminismului. De exemplu atunci când locurile de muncă au devenit extrem de rare, femeile au fost acelea care au supus oprobiului alte femei care munceau deoarece un loc de muncă acupat de o femeie însemna de fapt un loc de muncă în lipsă pentru soţul unei alte femei, o stare care dăuna deci femeilor în general. După vremurile grele ale anilor '30 şi '40 rămăne doar o generaţie şi ne trezim direct în mijlocul revoluţiei sexuale a anilor '60 şi '70 când marxismul şi feminismul s-au adunat de pe jos şi au reînceput să mărşăluiască.
Al doilea este reprezentat de lansarea de către Karl Marx a revoluţionarului Manifest Comunist în care, şi asta este important de reţinut, el începe manipularea dialectică pntru prima dată. "Istoria tuturor societăţilor de până acum este istoria luptelor de clasă". Cum ? Este adevărat ? Marx declara o anti-thesis pentru a începe un argument dialectic.(Nu este posibil ca istoria tuturor societăţilor să fie istoria luptelor de clasă).
Asta se întâmplă şi în Declaraţia sentimentelor întocmai. Iată cum Elizabeth Cady Stanton îşi începe lista:
" Istoria umanităţii este o istorie de repetate lovituri şi uzurpări din partea bărbatului la adresa femeii, având ca obiectiv direct stabilirea unei tiranii absolute asupra ei."
Vedeţi asemănarea cu declaraţia de mai sus a lui Karl Marx din Manifestul Comunist? Este pur şi simplu neadevărat şi este o întreagă gamă de factori pe care ea nu îi ia în seamă. De fapt este într-un mod atât de ridicol de greşit încât nimeni nu ştie nici măcar dacă ar merita combătută.
Este ca şi cum ai spune că soarele se află pe fundul oceanului.Dar miza nu era reprezentată de adevăr. Miza era să se prezinte o antiteză la teză pentru ca procesul manipulării dialectice să poată începe.
Să dăm exemple. Punctele de la 1 la 4 sunt despre vot şi cum bărbaţii au împiedicat femeile să voteze prin constituţia societăţii în care trăiesc. Dar 99,99% dintre bărbaţi nu aveau nimic mai mult decât femeile de spus în ea (doar 55 de delegaţi fuseseră prezenţi la Convenţia Constituţională) - şi totuşi TOŢI bărbaţii sunt de vină. La punctul 4 ea declara că dreptul de vot este primul drept al unui cetăţean. Iarăşi ceva strident de neadevărat. Bărbaţii nici nu aveau sufragiul universal în 1848 iar dreptul de vot nu era garantat niciunde.(Bărbaţii albi fără pământ nu au primit sufragiul decât abia în 1856 iar bărbaţii non-albi abia în 1870). Drepturile tale se presupune a fi garantate indiferent cum votează majoritatea, vă amintiţi? Iar părinţii fondatori ai Statelor Unite nu au menţionat nicăieri de "democraţie" atunci când au creat o REPUBLICĂ (condusă de lege şi nu de votul sentimental). Şi fiecare punct din Declaraţia Sentimentelor este clădit pe logica aceasta sucită.
În ceea ce priveşte subminarea căsătoriei aceasta se face de la punctul 5 la punctul 8.
5. Bărbatul a făcut femeia, dacă este căsătorită, moartă din punct de vedere civil.
6. El a luat de la ea toate drepturile de proprietate , chiar şi salariul.
7. El a făcut-o din punct de vedere moral o fiinţă iresponsabilă, odată ce ea poate comite multe crime fără a fi pedepsită, prevăzând ca acestea să fie făcute în prezenţa soţului.În legământul căsătoriei ea este obligată să promită supunere soţului ei, el devenind, cu intenţie şi premeditat, stăpânul ei - legea dându-i puterea de a o lipsi de libertate şi de a-i administra pedepse.
8. El a alcătuit în aşa fel legea divorţului ,de la care să fie motivele divorţului până la cui să îi fie acordată custodia copiilor, în întregime fără legătură cu fericirea femeii - legea, în toate cazurile, fiind bazată pe falsa supoziţie a supremaţiei bărbatului şi punând toată puterea în mâna lui.
Punctul 5 este evident nu atât un punct în sine ci mai degrabă o introducere în explicarea antitezei ei pentru următoarele 3 puncte.
Punctul 6 reclamă un abuz pe care bărbaţii l-au săvârşit împotriva femeii, deşi legile de care ea vorbeşte au fost create specific pentru beneficiul femeii în contractul de căsătorie. Nu era posibil pentru soţi
să deţină proprietăţi independent unul de celălalt. Decum intervenea căsătoria toate proprietăţile treceau pe numele soţului. Era gândită aşa deoarece femeile au tendinţa hipergamică de a se mărita cu un soţ cu mai multe resurse decât ele. Vasta majoritate a femeilor "urcă în sus" atunci când se mărită. Foarte, foarte, foarte puţine femei "coboară în jos" atunci când aleg un partener pe termen lung chiar şi în zilele noastre. Ceea ce această lege a reuşit să facă a fost să combine mai marea bogaţie financiară a bărbatului (în 99 % din cazuri) cu acea mult mai mică bogăţie a aproape tuturor femeilor care se căsătoreau. Vedeţi, dacă femeilor li se permite să deţină bunuri în afara căsătoriei atunci şi bărbaţilor ar trebui să li se permită la fel. Şi dacă aşa ar sta treaba majoritatea soţiilor nu ar fi capabile să beneficieze din plin de productivitatea soţului şi de bogăţia creată. Este o minciună crasă să descrii asta ca un act de tiranie şi opresiune împotriva femeii. Oricum , reuşeşte să pornească dialectica şi sfârşeşte prin a concluziona că acest legi sunt perimate - conducând la subminarea căsătoriei văzută ca un "singur trup".
Punctul 7 este greu de transformat într-un "caz" de opresiune a femeii de către bărbat. Hai s-o spunem p-aia dreaptă! Tu încalci legea iar eu fac puşcărie pentru tine este eu te "oprim" pe tine?
Aruncaţi o privire la modul în care acest om îşi oprimă soţia:
Sends Husband To Jail To Aid Suffrage Cause -- The MilwaukeeJournal, Sept. 21, 1912
"Doamna Mark Wilks al cărei soţ este în puşcărie deoarece ea refuză să-şi plătească taxele, este văzută ca descoperitoarea unei noi şi formidabile arme pentru sufragete. Sufragetele sunt, în general. femei cu proprietăţi şi vor urma exemplul doamnei Mark Wilks imediat, se spune.
Planul va funcţiona doar în cazul soţilor ale căror soţii au venituri din surse independente şi nu în cazurile în care soţii plătesc taxe pe venitul soţiei. Unii soţi, ca şi Wilks, nu au destui bani să plătească taxele soţiilor lor.Cât despre soţii sufragetelor care totuşi pot plăti se aşteaptă din partea lor să nu o facă. Astfel , în scurt timp, o mare parte din soţii englezi ai sufragetelor vor fi după gratii.
Conform legii proprietăţii în cazul femeii căsătorite un soţ nu are nici un drept asupra proprietăţii sau veniturilor soţiei.Însă conform legii fiscale el este responsabil pentru taxele ei. Dacă taxele nu sunt plătite, soţul, nu soţia, este închis. Doamna Wilks a refuzat să plătescă taxele aferente veniturilor ei - 185 dolari, iar soţul ei a fost închis. El îşi va petrece restul vieţii în închisoare doar dacă nu cumva doamna Wilks se răzgândeşte şi îşi plăteşte taxele sau dacă legea se schimbă. În libertate era profesor în Clampton."
După ce au schimbat în mod dialectic legile proprietăţii, separând soţul de soţie, totuşi nu au eliminat şi responsabilitatea soţului. Vă puteţi imagina aşa ceva? Soţia dumneavoastră moşteneşte o proprietate de 5 milioane ce presupune 50.000 de dolari pe an în taxe, iar dumneavoastră realizaţi doar 45.000 de dolari pe an: dacă soţia dumneavoastră refuză să plătească taxele dumneavoastră mergeţi la puşcărie pentru evaziune fiscală în contul ei. Şi nu aveţi nici o cale de ieşire pentru că nu aveţi nici un drept să luaţi vreun fond din proprietatea ei pentru a-i achita propriile cheltuieli. Opresiunea femeii spuneaţi? Parcă acum începe să fie limpede de ce totuşi toată proprietatea era pusă pe numele bărbatului, nu vi se pare?
Punctul 8 este cel care subminează anticul contract de căsătorie în întregime. Anticul contract de căsătorie nu este despre dragostea romantică. Toate noţiunile legate de aceasta sunt relativ recente.Nu, el era un contract economic între un bărbat şi o femeie, în care barbatul schimba munca lui de o viaţă de generare a a unor "resurse în exces" -pentru care este mult mai apt decât o femeie- pentru copii care să fie ai lui. În alte cuvinte el avea prezumată în procent de 100% custodia oricărui copil produs de "sexualitatea" soţiei pe durata convieţuirii lor. Totul se învârtea în jurul conceptului de drepturi de proprietate, în acest caz drepturi custodiale. Produsele sexualităţii soţiei (copiii) deveneau "ai lui" iar produsele muncii lui de o viaţă deveneau "ale ei".
" Voi muri înainte să dau acest copil tatălui său" -- Susan B. Anthony, Quoted in Phyllis
Chesler, Patriarchy: Notes of an Expert Witness (Monroe, Maine: Common Courage
Press, 1994), p. 38.
Deasemenea, Elizabeth Cady Stanton susţine că practica custodiei încredinţate tatălui era clădită pe prezumţia supremaţiei tatălui. Asta e încă o minciună. Motivul pentru care căsătoria pe stil vechi era structurată aşa e în legătură cu modul în care "dragostea" operează. Se întâmplă cam aşa:
Bărbaţii iubesc femeile >>> Femeile iubesc copiii >>> Copiii iubesc căţeluşii.
Iubirea bărbaţilor pentru femei este mult mai mare decât a femeilor pentru bărbaţi, aşa cum şi iubirea părintească pentru copii este mai mare decât iubirea copiilor pentru părinţi. Biblia surprinde acest principiu atunci când le porunceşte bărbaţilor să îşi iubescă soţiile dar le porunceşte soţiilor să-i respecte la rândul lor, aşa cum şi copiilor li se porunceşte să - şi respecte părinţii şi nu să-i iubească.
Când copiii sunt plasaţi în poziţia de 100 % custodie prezumată a tatălui se întăreşte cea mai slabă legătură din familie - aceea dintre tată şi copil. Figura tatălui ca părinte stabil nu există în lumea mamiferelor pe când mama este omniprezentă în mod pozitiv. Ataşând copilul tatălui obţinem un pol care îl egalizează pe cel al mamei. Dacă ea divorţează de tată ştie că va pierde accesul la copiii ei. De aceea , în încercarea de a-şi păstra legătura cu copiii ei ea va trebui să păstreze legătura şi cu tatăl lor.
Dacă din întâmplare sunteţi de părere că bărbaţii şi femeile sunt la fel, egali, poate vă închipuiţi că modul de comportare a femeii în divorţul modern este asemănător cu modul în care bărbaţii "abuzau" în trecut de drepturile lor mult mai mari . Totuşi, nu este cazul să vă grăbiţi să faceţi aşa. Dragostea mai mare purtată de bărbaţi pentru femei comparativ cu mult mai mica dragoste a femeilor pentru bărbaţi a făcut ca în timpul vechii jurisprudenţe vasta majoritate a bărbaţilor să nu îndepărteze mama de lângă copiii săi, divorţul fiind ceva rar. Dar, de când prezumarea custodiei a fost schimbată din automat tatălui, automat mamei în anii 1870 rata divorţurilor a început să crească .... şi a tot crescut până în ziua de azi.
"Între 1870 şi 1920 rata divorţurilor a crescut de 50 de ori ajungând ca în 1924 una din şapte căsătorii să se închei prin divorţ" -- James H. Jones, Alfred Kinsey: A Public/Private Life (New York: W. W. Norton, 1997), p.292.
Problemele legate de căsătorie şi divorţ din ziua de azi pleacă de la argumentele dialectice ale sufragetelor introduse acum un secol şi jumătate în urmă, care au subminat anticul contract de căsătorie care ţinuse mariajul puternic şi rata divorţurilor scăzută constant de-a lungul istoriei civilizaţiei vestice. Asta a însemnat o lovitură mult mai puternică decât au reuşit al doilea val de feministe cu legea divorţului din vina nimănui.
Cum au reuşit sufragetele să schimbe în mod dialectic custodia? Ei bine, nu s-a întâmplat deodată, ci prin mici, dar din ce in ce mai mari "concesii" făcute de societate pentru potoli ţipetele sufragetelor. În cele din urmă totul s-a transformat în Doctrina Anilor Tandri. Aici găsim şi începutul Doctrinei Interesului Superior al Copilului (ceva ce este pur relativ, în timp ce legile custodiei sunt exacte şi absolute) şi ne lovim de ele de atunci. Legea britanică a custodiei copiilor deja dădea judecătorilor puterea să treacă peste drepturile custodiale ale tatălui în anumite circumstanţe, în particular în acordarea custodiei mamei pentru copiii sub 7 ani. În 1873 Parlamentul a extins această reglementare la 16 ani, subminând efectiv şi ceea ce mai rămăsese din drepturile custodiale ale tatălui (în unele state vârsta era de 13 ani). Această stare de fapt a fost cunoscută drept Doctrina Anilor Tandri şi deşi a apărut în Marea Britanie s-a răspândit rapid în întreaga lume mulţumită faptului că Imperiul Britanic era la apogeul puterii şi întinderii sale la sfârşitul secolului 19. Doctrina Anilor Tandri a fost folosită şi în statele unite ca principal reper în motivarea şi acordarea drepturilor custodiale.
Deoarece restul de puncte rămase din Declaraţia Sentimentelor nu se adresează specific chestiunii tratată în articolul de faţă (ci au legătură cu taxele pe proprietate, locul de muncă, educaţie şi religie/moralitate) nu vom mai intra într-o cercetare amănunţită a lor ci ne vom limita la a constata că majoritar aceste argumente sunt fabricaţii sau jumătăţi de adevăruri menite să servească drept pretexte, amorse ale manipularii dialectice.
Notă:
Se întinde o lungă perioadă de timp între sufragete şi al doilea val de feminism. Mulţi oameni le percep mişcări complet diferite. Oricum, vă putem asigura că din perspectiva marxistă ele urmăresc aceleaşi scopuri. (Acest lucru se aplică şi altor arii ale societăţii deasemenea, cum ar fi votul şi efectul sufragiului universal asupra structurii guvernării).
Reţineţi că mişcarea sufragetelor a atins maximul după Primul Război Mondial, în timpul frumoşilor ani '20 - un timp al abundenţei când societatea îşi putea permite uşor ideologii feministe. Când Marea Depresiune a lovit, urmată îndeaproape de Al Doilea Război Mondial, Vestul a trecut prin timpuri extrem de grele şi au fost femeile înşile care s-au opus în mod deschis feminismului. De exemplu atunci când locurile de muncă au devenit extrem de rare, femeile au fost acelea care au supus oprobiului alte femei care munceau deoarece un loc de muncă acupat de o femeie însemna de fapt un loc de muncă în lipsă pentru soţul unei alte femei, o stare care dăuna deci femeilor în general. După vremurile grele ale anilor '30 şi '40 rămăne doar o generaţie şi ne trezim direct în mijlocul revoluţiei sexuale a anilor '60 şi '70 când marxismul şi feminismul s-au adunat de pe jos şi au reînceput să mărşăluiască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu